Biserica fortificată din Feldioara (Földvár, Marienburg
Dublin Core
Title
Biserica fortificată din Feldioara (Földvár, Marienburg
Subject
Biserica fortificată, Feldioara, Tara Bârsei, biserica evanghelica
Description
Biserica fortificată din Feldioara, jud. Braşov (Földvár, Marienburg)
Biserica fortificată Feldioara se afla în comuna cu același nume din județul Brașov, în nordul Ţării Bârsei, având și numele maghiar Földvár, sau cel german Marienburg.
Hram: Biserică de rit evanghelic, începând cu anul 1447 Feldioara poartă hramul Sfânta Maria, deşi iniţial fusese închinată Sfintei Cruci.
Istoricul fortificației: Feldioara a fost ridicată în secolul al XIII-lea de către cavalerii teutoni. Aceștia, ajunşi în Ţara Bârsei după o cruciadă în Ţara Sfântă, primesc regiunea în anul 1211 de la regele ungar Andrei al II-lea, împreună cu castelele Hălmagiu şi Noilgiant (neidentificate), precum şi cu castrul Cetatea Crucii (1). Cunoaştem că deşi acestui ordin cavaleresc nu i s-a permis să construiască cetăţi din piatră, ci doar din lemn, ei încalcă înţelegerea şi în scurta lor şedere ridică mai multe cetăţi din piatră, printre care şi Feldioara. Aceasta devine şi sediul principal al ordinului Teuton în Transilvania. Însă în anul 1225 relaţiile cu regele Ungariei devin într-atât de tensionate, încât cavalerii sunt forţaţi să plece din Ardeal spre Prusia Orientală (2). Principalul scop al acestor fortificaţii era apărarea zonei de sud-est a Transilvaniei, precum şi creştinarea paşnică sau prin forţă a populaţiei locale.
În anul 1241 invazia tătară, care nu mai întâlneşte nici un obstacol, distruge o mare parte din aceste monumente. În secolul al XIV-lea sau al XV-lea (există controverse de datare între G. Oprescu și V. Vătașianu) biserica este renovată şi întărită sub influenţa stilului gotic, care începe să se infiltreze în stilul originar romanic al bisericii (3). Tocmai aceste intervenţii, uneori substanţiale, sunt cele care au dat naştere la polemici între diversi istorici de arta (4).
Biserica a fost de la bun început o bisercă parohială (5).
Stil arhitectonic: Inițial Feldioara a fost construită în stil romanic, având un plan bazilical, cu o navă principală luminată sus de ferestre asemănătoare cu cele de la Cârţa, de influenţă cisterciană. După distrugerile cauzate de tătari și apoi de invaziile turcești, biserica suferă intervenții în stil gotic.
Arhitectura:
Fortificaţia are curtine (porțiune de zid care unește flancurile a două bastioane) în forma unui oval neregulat, cu turnuri pe fiecare latură, cel de sud adăpostind intrarea principală. Înăuntrul cetăţii au existat nişte clădiri, dispărute azi, însă se mai pot distinge urmele unei capele romanice cu cor pătrat şi fără absidă, care adăpostea probabil o criptă. Turnurile de est şi de vest păstrează în încăperea de jos o boltă cilindrică din tuf calcaros. Zidurile au o grosime de 2-4 m, fiind construite din piatră brută şi piatră de râu înecată, fiind legate cu un mortar de bună calitate. În anul 1457 se reface partea de sus a curtinelor, şi tot atunci apar nişele pentru gurile de păcură. Aceste curtine ajung în secolul XV să cuprindă nu doar biserica, ci şi o parte din sat, ele fiind precedate de un şanţ şi două porţi, între timp dispărute (6).
Important de reținut este faptul că pentru Feldioara sunt caracteristice folosirea pietrei de râu şi a celei brute pentru zidire, precum şi prezenţa exclusivă a turnurilor pătrate, aşezate câte unul în capătul sau mijlocul laturilor. Poarta este adăpostită de un coridor boltit, acoperită uneori de un turn, iar în faţa ei se află o curte exterioară ce îngreuna accesul. Toate cetăţile teutone au un diametru de aproximativ 100m pe axa principală (7).
Stâlpii bisericii cuprind colonete din epoca transformărilor gotice. Pe partea de vest există o clopotniţă cu tribună. Pereţii superiori ai navei centrale prezintă ferestre geminate cu colonete, asemănătoare cu cele de la Rodbav. Capitelurile sunt în variante cubice, asemănătoare cu cele de la Cisnădioara. Tot în pereţii superiori s-au găsit ferestre romanice, existând controverse cu privire la datarea lor. Vătăşianu susţine că prezenţa tribunei în clopotniţă şi a ferestrelor asemănătoare cu Rodbav sugerează că biserica actuală, sau măcar elementele de mai, sus aparţin ultimelor decenii ale secolului al XIII-lea (8).
Biserica a suferit modificări de-a lungul veacurilor, notabile fiind cele din secolul al XV-lea, realizate probabil în urma unuia dintre atacurile turceşti. Apare un cor nou poligonal cu două travee, console lungi cu fusuri de colonete angajate, pe care se sprijină ogivele, şi bolţi cu arcuri frânte, turtite şi greoaie. Bolţile se sprijină pe stâlpi al căror stil trădează influenţa bisericilor Sf. Mihail din Cluj, Sf. Maria din Sibiu, şi poate chiar şi modele pierdute din Biserica Neagră din Braşov. Importante sunt cele două inscripţii cu anii 1457 şi 1471, care indică terminarea construcţiei bolţilor şi a reconstrucţiei (9).
Din epoca romanică se păstrează stâlpii greoi şi dreptunghiulari, câteva ferestre geminate, încadrate de colonete, şi tribuna de vest (10). În mare parte corul s-a păstrat romanic – susţine G. Oprescu, deşi tavanul este boltit cu arcuri frânte – în timp ce Gh. Arion vorbeşte despre un nou cor gotic, o construcţie poligonală, cu travee dreptunghiulare, şi una poligonală. Cheia de boltă din absidă aminteşte şi ea de Cârţa. Arcurile acestei chei, precum şi cele din cor cad pe colonote, care la rândul lor se sprijină pe console, şi ele de caracter romanic.
Sculptura:
Feldioara posedă o suită de console și colonete foarte valoroase. Ele suscită un mare interes atât pentru G. Oprescu, cât şi pentru Gh. Arion, la fel cum şi profesorii Virgil Vătăşianu sau Vasile Drăguţ au considerat că acestea merită o atenţie şi o descriere laborioasă datorită decoraţiilor lor. Însă în timp ce V. Vătăşianu și V. Drăguț le leagă de stilul „molatic” al mijlocului de veac al XV-lea, caracteristic zonelor provinciale (11), V. Roth le plasează la sfârşitul secolului al XV-lea, iar G. Oprescu le datează în secolul al XIV-lea (12). Arion nu contrazice nici una din variante.
Decorul sculptat al bisericii este foarte bogat şi rafinat, probabil că meşterul era obişnuit cu prelucrarea metalului. Ele alcătuiesc o suită narativă de mare fantezie, care conferă un oarecare statut de autonomie, ca şi când am avea o suită de miniaturi. Oprescu vorbeşte de simbioza dintre real şi fantastic, plante şi animale, oameni şi monştrii cu care se luptă, reprezentate pe capitelurile coloanelor de la Feldioara. Scenele sunt inspirate din Noul şi Vechiul Testament. În lucrarea lui, Gh. Arion menţionează un alt tip de „sincretism”, şi anume acela al imaginilor veterotestamentare cu iconografii profane (13). Scenele se destramă pe suprafaţa capitelului, care se prelungeşte considerabil. Altfel spus, personajele sunt reprezentate pe mai multe registre, iar sculptura iese din locul sau predestinat înlănţuindu-se oarecum la voia întâmplării cu restul suprafeţelor. Acest fenomen nu se mai întâlneşte în Transilvania (14). Pentru a reconstitui o scenă, de pildă legenda Sf. Gheorghe, Oprescu explică faptul că fiecare personaj trebuie privit dintr-o altă direcție – Sfântul Gheorghe dintr-o parte, prinţesa din altă parte, iar părinţii acesteia care urmăresc lupta de sub un foişor, dintr-o a treia parte. În acelaşi fel se reconstituie și firul narativ al capitelurilor cu scenele Isus între învăţaţi, sau Vânătoarea de cerbi. Arion explică acest element neobişnuit prin dorinţa artistului de a sacrifica forma arhitectonică, în favoarea unei mai libertăţi a reprezentări (15). Coloanele corului se termină în console împodobite una cu un leu, şi cealaltă cu o mască. Se remarcă voiciunea personajelor şi realismul secvenţelor: de exemplu arborii ce apar în scena Vânătoarea de cerbi de pe latura de nord a corului. De asemenea, Arion remarcă bogăţia coamei leului reprezentat pe una dintre console (16). Arion afirmă despre scena luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul, aflată pe latura de est, că este lipsită de supleţe, cu tratare stilistică inegală, dar cu mişcarea redată real, și care compensează totuşi prin vivacitatea mişcării şi a naraţiunii (17). Acelaşi autor remarcă asemănarea iconografică a acestei teme cu reprezentările din pictura de la Mălăncrav. Capul călăreţului s-a pierdut. Pe latura opusă se păstrează castelul cu scară în spirală şi principesa care aşteaptă sfârşitul luptei. Draperia bogată şi schema iconografică a acestei sculpturi ajută la datarea ei în secolul al XV-lea (18). Acelaşi lucru se poate spune si despre scena Isus între învăţaţi, unde fineţea nu este importantă pentru meşter, limbajul faldurilor fiind redus, doar Isus fiind reprezentat ca având un trup tânăr şi viguros. Însă putem vorbi de un stil robust, spontan şi plin de vervă, care situează compoziţiile de la Feldioara într-un loc de frunte al goticului târziu transilvănean. Unitatea stilistică a acestor două reliefuri ne sugerează că ele sunt opera aceluiaşi artist, rămas neidentificat.
Pe latura de sud se disting mai multe scene, precum lupta dintre doi regi pentru coroană, animale afrontate, sau animale cu corpuri umane. Vătăşianu vorbeşte de figuri îndesate, în timp ce Arion spune că nu sunt deloc aşa, însă dezinteresul pentru proporţii este evident (19). Scena luptei dintre regi este redată dinamic, spontan şi chiar exagerat, având un rol moralizator, explicat de autor prin pătrunderea goticului orăşenesc la sate. Animalele afrontate, în speţă două feline, sunt o preluarea a stilului romanic de către gotic.
O altă intervenţie a secolului al XV-lea (primele decenii), și tot pe peretele de sud al corului, săpat într-o nişă, este un relief cu Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor. Tema era foarte răspândită în zonele centrale şi răsăritene ale imperiului german şi a fost introdusă şi în Transilvania (20). Sculptura, de altfel puternic deteriorată, este asemuită de Gh. Arion cu scene similare de la Sebeş şi Sibiu, pe care le datează între 1410-1420, bazându-se pe schematismul peisajului şi pe disproporţia dintre figuri (21).
Gh. Arion este printre puţinii autori care menţionează o cheie de boltă cu reprezentarea Sfintei Fecioare Maria, pierdută la cutremurul din 1838, sau statueta, de asemena a Mariei, despre care nu se mai ştie nimic, dar care apare în inventarul lui Csaki din 1923.
Pictura:
În interiorul bisericii din Feldioara se afla un altar poliptic a cărui pictură aparţine stilului gotic, considerat de V. Drăguţ printre ultimele din Transilvania aparţinând acestui stil. El se află acum în stare fragmentară, mai ales canaturile mobile, la Muzeul de Artă din Braşov. Este legat de şcoala din Salzburg şi prezintă influenţe ale Renaşterii, conform opiniei lui V. Vătășianu. Temele iconografice ale acestui altar sunt Logodna Fecioarei, Circumcizia, Isus între învăţaţi, pe laturile interioare, iar pe cele exterioare apar scene din Patimi: Biciuirea la stâlp, Sărutul lui Iuda, şi Isus pe cruce. Arhitectura din imagini este simplistă, spaţiile goale sunt acoperite cu brocarte aurite şi doar în scenele Patimilor apar mici peisaje. Vătăşianu vorbeşte şi de unele trivialităţi ale pictorului. Prezenţa influenţei stilului renascentist se observă în gruparea echilibrată a personajelor, în compoziţie, în fineţea figurilor, în coloritul sclipitor şi în povestirea calmă. Reprezentarea din stânga a fecioarelor seamănă cu cea a unui pictor italian din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Importantă este inscripţia din dreapta sus, ce reprezintă semnătura pictorului Jonas Pictor Norimbergensis, descoperită de Anton Heckler (22).
George Oprescu ca şi Gh. Arion, notează, dar de data aceasta în aria picturii, asemănări între altarul poliptic din Feldioara, cu picturi de la Sebeş şi Sibiu. Faţă de acestea două, scena din Feldioara este mai arhaică, iar pictura într-o stare mai mare de degradare. Probabil această scenă se bucura de popularitate printre saşi (23).
(1) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 11.
(2) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 67.
(3) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 67.
(4) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 38.
(5) Roth, Viktor, Geschichte der deutschen Baukunst in Siebenbürgen, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1905, p. 88, 108, apud Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 70.
(6) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 604.
(7) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 12.
(8) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 70.
(9) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 238.
(10) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 38.
(11) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 325.
(12) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 67.
(13) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39.
(14) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 68.
(15) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40.
(16) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39.
(17) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40.
(18) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 329-328.
(19) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39
(20) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 732.
(21) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40.
(22) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p.783-784
(23) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 68.
Biserica fortificată Feldioara se afla în comuna cu același nume din județul Brașov, în nordul Ţării Bârsei, având și numele maghiar Földvár, sau cel german Marienburg.
Hram: Biserică de rit evanghelic, începând cu anul 1447 Feldioara poartă hramul Sfânta Maria, deşi iniţial fusese închinată Sfintei Cruci.
Istoricul fortificației: Feldioara a fost ridicată în secolul al XIII-lea de către cavalerii teutoni. Aceștia, ajunşi în Ţara Bârsei după o cruciadă în Ţara Sfântă, primesc regiunea în anul 1211 de la regele ungar Andrei al II-lea, împreună cu castelele Hălmagiu şi Noilgiant (neidentificate), precum şi cu castrul Cetatea Crucii (1). Cunoaştem că deşi acestui ordin cavaleresc nu i s-a permis să construiască cetăţi din piatră, ci doar din lemn, ei încalcă înţelegerea şi în scurta lor şedere ridică mai multe cetăţi din piatră, printre care şi Feldioara. Aceasta devine şi sediul principal al ordinului Teuton în Transilvania. Însă în anul 1225 relaţiile cu regele Ungariei devin într-atât de tensionate, încât cavalerii sunt forţaţi să plece din Ardeal spre Prusia Orientală (2). Principalul scop al acestor fortificaţii era apărarea zonei de sud-est a Transilvaniei, precum şi creştinarea paşnică sau prin forţă a populaţiei locale.
În anul 1241 invazia tătară, care nu mai întâlneşte nici un obstacol, distruge o mare parte din aceste monumente. În secolul al XIV-lea sau al XV-lea (există controverse de datare între G. Oprescu și V. Vătașianu) biserica este renovată şi întărită sub influenţa stilului gotic, care începe să se infiltreze în stilul originar romanic al bisericii (3). Tocmai aceste intervenţii, uneori substanţiale, sunt cele care au dat naştere la polemici între diversi istorici de arta (4).
Biserica a fost de la bun început o bisercă parohială (5).
Stil arhitectonic: Inițial Feldioara a fost construită în stil romanic, având un plan bazilical, cu o navă principală luminată sus de ferestre asemănătoare cu cele de la Cârţa, de influenţă cisterciană. După distrugerile cauzate de tătari și apoi de invaziile turcești, biserica suferă intervenții în stil gotic.
Arhitectura:
Fortificaţia are curtine (porțiune de zid care unește flancurile a două bastioane) în forma unui oval neregulat, cu turnuri pe fiecare latură, cel de sud adăpostind intrarea principală. Înăuntrul cetăţii au existat nişte clădiri, dispărute azi, însă se mai pot distinge urmele unei capele romanice cu cor pătrat şi fără absidă, care adăpostea probabil o criptă. Turnurile de est şi de vest păstrează în încăperea de jos o boltă cilindrică din tuf calcaros. Zidurile au o grosime de 2-4 m, fiind construite din piatră brută şi piatră de râu înecată, fiind legate cu un mortar de bună calitate. În anul 1457 se reface partea de sus a curtinelor, şi tot atunci apar nişele pentru gurile de păcură. Aceste curtine ajung în secolul XV să cuprindă nu doar biserica, ci şi o parte din sat, ele fiind precedate de un şanţ şi două porţi, între timp dispărute (6).
Important de reținut este faptul că pentru Feldioara sunt caracteristice folosirea pietrei de râu şi a celei brute pentru zidire, precum şi prezenţa exclusivă a turnurilor pătrate, aşezate câte unul în capătul sau mijlocul laturilor. Poarta este adăpostită de un coridor boltit, acoperită uneori de un turn, iar în faţa ei se află o curte exterioară ce îngreuna accesul. Toate cetăţile teutone au un diametru de aproximativ 100m pe axa principală (7).
Stâlpii bisericii cuprind colonete din epoca transformărilor gotice. Pe partea de vest există o clopotniţă cu tribună. Pereţii superiori ai navei centrale prezintă ferestre geminate cu colonete, asemănătoare cu cele de la Rodbav. Capitelurile sunt în variante cubice, asemănătoare cu cele de la Cisnădioara. Tot în pereţii superiori s-au găsit ferestre romanice, existând controverse cu privire la datarea lor. Vătăşianu susţine că prezenţa tribunei în clopotniţă şi a ferestrelor asemănătoare cu Rodbav sugerează că biserica actuală, sau măcar elementele de mai, sus aparţin ultimelor decenii ale secolului al XIII-lea (8).
Biserica a suferit modificări de-a lungul veacurilor, notabile fiind cele din secolul al XV-lea, realizate probabil în urma unuia dintre atacurile turceşti. Apare un cor nou poligonal cu două travee, console lungi cu fusuri de colonete angajate, pe care se sprijină ogivele, şi bolţi cu arcuri frânte, turtite şi greoaie. Bolţile se sprijină pe stâlpi al căror stil trădează influenţa bisericilor Sf. Mihail din Cluj, Sf. Maria din Sibiu, şi poate chiar şi modele pierdute din Biserica Neagră din Braşov. Importante sunt cele două inscripţii cu anii 1457 şi 1471, care indică terminarea construcţiei bolţilor şi a reconstrucţiei (9).
Din epoca romanică se păstrează stâlpii greoi şi dreptunghiulari, câteva ferestre geminate, încadrate de colonete, şi tribuna de vest (10). În mare parte corul s-a păstrat romanic – susţine G. Oprescu, deşi tavanul este boltit cu arcuri frânte – în timp ce Gh. Arion vorbeşte despre un nou cor gotic, o construcţie poligonală, cu travee dreptunghiulare, şi una poligonală. Cheia de boltă din absidă aminteşte şi ea de Cârţa. Arcurile acestei chei, precum şi cele din cor cad pe colonote, care la rândul lor se sprijină pe console, şi ele de caracter romanic.
Sculptura:
Feldioara posedă o suită de console și colonete foarte valoroase. Ele suscită un mare interes atât pentru G. Oprescu, cât şi pentru Gh. Arion, la fel cum şi profesorii Virgil Vătăşianu sau Vasile Drăguţ au considerat că acestea merită o atenţie şi o descriere laborioasă datorită decoraţiilor lor. Însă în timp ce V. Vătăşianu și V. Drăguț le leagă de stilul „molatic” al mijlocului de veac al XV-lea, caracteristic zonelor provinciale (11), V. Roth le plasează la sfârşitul secolului al XV-lea, iar G. Oprescu le datează în secolul al XIV-lea (12). Arion nu contrazice nici una din variante.
Decorul sculptat al bisericii este foarte bogat şi rafinat, probabil că meşterul era obişnuit cu prelucrarea metalului. Ele alcătuiesc o suită narativă de mare fantezie, care conferă un oarecare statut de autonomie, ca şi când am avea o suită de miniaturi. Oprescu vorbeşte de simbioza dintre real şi fantastic, plante şi animale, oameni şi monştrii cu care se luptă, reprezentate pe capitelurile coloanelor de la Feldioara. Scenele sunt inspirate din Noul şi Vechiul Testament. În lucrarea lui, Gh. Arion menţionează un alt tip de „sincretism”, şi anume acela al imaginilor veterotestamentare cu iconografii profane (13). Scenele se destramă pe suprafaţa capitelului, care se prelungeşte considerabil. Altfel spus, personajele sunt reprezentate pe mai multe registre, iar sculptura iese din locul sau predestinat înlănţuindu-se oarecum la voia întâmplării cu restul suprafeţelor. Acest fenomen nu se mai întâlneşte în Transilvania (14). Pentru a reconstitui o scenă, de pildă legenda Sf. Gheorghe, Oprescu explică faptul că fiecare personaj trebuie privit dintr-o altă direcție – Sfântul Gheorghe dintr-o parte, prinţesa din altă parte, iar părinţii acesteia care urmăresc lupta de sub un foişor, dintr-o a treia parte. În acelaşi fel se reconstituie și firul narativ al capitelurilor cu scenele Isus între învăţaţi, sau Vânătoarea de cerbi. Arion explică acest element neobişnuit prin dorinţa artistului de a sacrifica forma arhitectonică, în favoarea unei mai libertăţi a reprezentări (15). Coloanele corului se termină în console împodobite una cu un leu, şi cealaltă cu o mască. Se remarcă voiciunea personajelor şi realismul secvenţelor: de exemplu arborii ce apar în scena Vânătoarea de cerbi de pe latura de nord a corului. De asemenea, Arion remarcă bogăţia coamei leului reprezentat pe una dintre console (16). Arion afirmă despre scena luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul, aflată pe latura de est, că este lipsită de supleţe, cu tratare stilistică inegală, dar cu mişcarea redată real, și care compensează totuşi prin vivacitatea mişcării şi a naraţiunii (17). Acelaşi autor remarcă asemănarea iconografică a acestei teme cu reprezentările din pictura de la Mălăncrav. Capul călăreţului s-a pierdut. Pe latura opusă se păstrează castelul cu scară în spirală şi principesa care aşteaptă sfârşitul luptei. Draperia bogată şi schema iconografică a acestei sculpturi ajută la datarea ei în secolul al XV-lea (18). Acelaşi lucru se poate spune si despre scena Isus între învăţaţi, unde fineţea nu este importantă pentru meşter, limbajul faldurilor fiind redus, doar Isus fiind reprezentat ca având un trup tânăr şi viguros. Însă putem vorbi de un stil robust, spontan şi plin de vervă, care situează compoziţiile de la Feldioara într-un loc de frunte al goticului târziu transilvănean. Unitatea stilistică a acestor două reliefuri ne sugerează că ele sunt opera aceluiaşi artist, rămas neidentificat.
Pe latura de sud se disting mai multe scene, precum lupta dintre doi regi pentru coroană, animale afrontate, sau animale cu corpuri umane. Vătăşianu vorbeşte de figuri îndesate, în timp ce Arion spune că nu sunt deloc aşa, însă dezinteresul pentru proporţii este evident (19). Scena luptei dintre regi este redată dinamic, spontan şi chiar exagerat, având un rol moralizator, explicat de autor prin pătrunderea goticului orăşenesc la sate. Animalele afrontate, în speţă două feline, sunt o preluarea a stilului romanic de către gotic.
O altă intervenţie a secolului al XV-lea (primele decenii), și tot pe peretele de sud al corului, săpat într-o nişă, este un relief cu Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor. Tema era foarte răspândită în zonele centrale şi răsăritene ale imperiului german şi a fost introdusă şi în Transilvania (20). Sculptura, de altfel puternic deteriorată, este asemuită de Gh. Arion cu scene similare de la Sebeş şi Sibiu, pe care le datează între 1410-1420, bazându-se pe schematismul peisajului şi pe disproporţia dintre figuri (21).
Gh. Arion este printre puţinii autori care menţionează o cheie de boltă cu reprezentarea Sfintei Fecioare Maria, pierdută la cutremurul din 1838, sau statueta, de asemena a Mariei, despre care nu se mai ştie nimic, dar care apare în inventarul lui Csaki din 1923.
Pictura:
În interiorul bisericii din Feldioara se afla un altar poliptic a cărui pictură aparţine stilului gotic, considerat de V. Drăguţ printre ultimele din Transilvania aparţinând acestui stil. El se află acum în stare fragmentară, mai ales canaturile mobile, la Muzeul de Artă din Braşov. Este legat de şcoala din Salzburg şi prezintă influenţe ale Renaşterii, conform opiniei lui V. Vătășianu. Temele iconografice ale acestui altar sunt Logodna Fecioarei, Circumcizia, Isus între învăţaţi, pe laturile interioare, iar pe cele exterioare apar scene din Patimi: Biciuirea la stâlp, Sărutul lui Iuda, şi Isus pe cruce. Arhitectura din imagini este simplistă, spaţiile goale sunt acoperite cu brocarte aurite şi doar în scenele Patimilor apar mici peisaje. Vătăşianu vorbeşte şi de unele trivialităţi ale pictorului. Prezenţa influenţei stilului renascentist se observă în gruparea echilibrată a personajelor, în compoziţie, în fineţea figurilor, în coloritul sclipitor şi în povestirea calmă. Reprezentarea din stânga a fecioarelor seamănă cu cea a unui pictor italian din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Importantă este inscripţia din dreapta sus, ce reprezintă semnătura pictorului Jonas Pictor Norimbergensis, descoperită de Anton Heckler (22).
George Oprescu ca şi Gh. Arion, notează, dar de data aceasta în aria picturii, asemănări între altarul poliptic din Feldioara, cu picturi de la Sebeş şi Sibiu. Faţă de acestea două, scena din Feldioara este mai arhaică, iar pictura într-o stare mai mare de degradare. Probabil această scenă se bucura de popularitate printre saşi (23).
(1) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 11.
(2) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 67.
(3) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 67.
(4) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 38.
(5) Roth, Viktor, Geschichte der deutschen Baukunst in Siebenbürgen, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1905, p. 88, 108, apud Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 70.
(6) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 604.
(7) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 12.
(8) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 70.
(9) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 238.
(10) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 38.
(11) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 325.
(12) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 67.
(13) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39.
(14) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 68.
(15) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40.
(16) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39.
(17) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40.
(18) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 329-328.
(19) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39
(20) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p. 732.
(21) Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40.
(22) Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, p.783-784
(23) Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, p. 68.
Creator
Vasile Drăguţ
Source
Arhiva Drăguţ
Publisher
ITA
Date
-
Contributor
Ana Cristina Stinghe - Antipov
Rights
UNARTE
Relation
-
Format
Fotografie
Language
Română
Type
Arhivă
Identifier
Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 38
Avram, Alexandru, “Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului”, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2
Căpătână, Dan, “Raport de Excavare Arheologică”, 40964.11, CIMEC, Feldioara, 1999
Crîngaci – Tiplic, Maria-Emilia, In Memoriam Radu Popa: Temeiuri ale civilizației românesti in context European, Acta Terrae Septemcastrensis, vol IV, Economică, Sibiu, 2004, pp. 227-229
Draguț, Vasile, Arta Gotică in România, Meridiane, 1979, p. 34-nota 16, 113, 254, 267-nota 176, 286
Michael, Csaki, Inventarul Monumentelor și Obiectelor Istorice și Artistice Săsesti din Transilvania, Carte Românească, Cluj, 1923, p. 13, 29
“Documente Transilvania”, veac. XI-XIII, 1951, doc. 267, pp. 319-320
Fabini, Herman, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, vol. I, Monumenta Sibiu şi AKSL Heidelberg, Sibiu şi Heidelberg, 1998, p. 191, pp. 445-448
Fabritius-Dancu, Juliana, “Sächsische Kirchenbürgen in Siebenbürgen”, în Transilvania, Sibiu, 1983, p. 39
Heckler, Anton, Ungarische Kunstgeschichte, Berlin, Gebr. Mann, 1937, p. 64, 81
Horedt, Kurt, “Zur Siebenbürgischen Burgen-forschung”, in Südost-Forschungen, München, vol. VI, 1941, pp.582-606
Ioniță, Andrei, “Raport de Excavare Arheologica”, CIMEC, 40964.05, 1998, Feldioara
Ioniță, Andrei si Marcu, Daniela, “Raport de Excavare Arheologica”, CIMEC, 42138.02, Feldioara, 1999
König, Walter, “Teze privind Revoluția Educatională la saşii ardeleni”, în Transilvania şi saşii ardeleni in istoriografie, P. Philippi, Hora, Sibiu, 2001, pp. 121-123
Kröner, Alfred, Historische Stätten Siebenbürgen, Medien Druck Unterland, Flein, Stuttgard, 2003, p. 144
Mittelstrass, Otto, Beiträge zur Siedlungsgeschichte Siebenbürgens in Mittelalter, vol VI: Südostdeutsche Historische Kommission, Oldenburg, München, 1961, p. 90
Morres, Eduard, Die Kirchenbauten. Die Zeit der Gothik. Das Burzenland, vol. IV, 1, Braşov, 1929, pp.177-178
Morres, Eduard , “Die Kirchen und ihre Kunstschäze”, in Die Dörfer des Burzenlandes, Das Burzenland, vol. IV, 1 Braşov, 1929, p. 31, 98
Nägler, Thomas, Așezarea sașilor în Transilvania, Kriterion, București, 1981, p. 191, 195
Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, pp. 67-68
Radocsáy, Falkép, A Közepkori magyarorság táblakepéi, Budapesta, 1955, p.306
Roth, Viktor, Geschichte der deutschen Plastik in Siebenbürgen, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1906, pp. 24-25
Roth, Viktor, Siebenbürgische Altäre, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1916, pp. 75-80
Roth, Viktor, Geschichte der deutschen Baukunst in Siebenbürgen, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1905, p. 88, 108
Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, pp. 11-15, 105-nota 1, 327-330, 783
Velescu, Oliver, Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Meridiane, Bucureşti, 1964, pp. 21-30
Wagner, Ernst, Historische- Statistisches Orstnamenbuch für Siebenbürgen, Böhlau, Köln şi Viena, 1977, p. 358
Zimmerman, Franz şi Werner, Carl, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, Academia Română, Bucureşti, 1892, p. 528
Avram, Alexandru, “Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului”, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2
Căpătână, Dan, “Raport de Excavare Arheologică”, 40964.11, CIMEC, Feldioara, 1999
Crîngaci – Tiplic, Maria-Emilia, In Memoriam Radu Popa: Temeiuri ale civilizației românesti in context European, Acta Terrae Septemcastrensis, vol IV, Economică, Sibiu, 2004, pp. 227-229
Draguț, Vasile, Arta Gotică in România, Meridiane, 1979, p. 34-nota 16, 113, 254, 267-nota 176, 286
Michael, Csaki, Inventarul Monumentelor și Obiectelor Istorice și Artistice Săsesti din Transilvania, Carte Românească, Cluj, 1923, p. 13, 29
“Documente Transilvania”, veac. XI-XIII, 1951, doc. 267, pp. 319-320
Fabini, Herman, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, vol. I, Monumenta Sibiu şi AKSL Heidelberg, Sibiu şi Heidelberg, 1998, p. 191, pp. 445-448
Fabritius-Dancu, Juliana, “Sächsische Kirchenbürgen in Siebenbürgen”, în Transilvania, Sibiu, 1983, p. 39
Heckler, Anton, Ungarische Kunstgeschichte, Berlin, Gebr. Mann, 1937, p. 64, 81
Horedt, Kurt, “Zur Siebenbürgischen Burgen-forschung”, in Südost-Forschungen, München, vol. VI, 1941, pp.582-606
Ioniță, Andrei, “Raport de Excavare Arheologica”, CIMEC, 40964.05, 1998, Feldioara
Ioniță, Andrei si Marcu, Daniela, “Raport de Excavare Arheologica”, CIMEC, 42138.02, Feldioara, 1999
König, Walter, “Teze privind Revoluția Educatională la saşii ardeleni”, în Transilvania şi saşii ardeleni in istoriografie, P. Philippi, Hora, Sibiu, 2001, pp. 121-123
Kröner, Alfred, Historische Stätten Siebenbürgen, Medien Druck Unterland, Flein, Stuttgard, 2003, p. 144
Mittelstrass, Otto, Beiträge zur Siedlungsgeschichte Siebenbürgens in Mittelalter, vol VI: Südostdeutsche Historische Kommission, Oldenburg, München, 1961, p. 90
Morres, Eduard, Die Kirchenbauten. Die Zeit der Gothik. Das Burzenland, vol. IV, 1, Braşov, 1929, pp.177-178
Morres, Eduard , “Die Kirchen und ihre Kunstschäze”, in Die Dörfer des Burzenlandes, Das Burzenland, vol. IV, 1 Braşov, 1929, p. 31, 98
Nägler, Thomas, Așezarea sașilor în Transilvania, Kriterion, București, 1981, p. 191, 195
Oprescu, George, Bisericile – cetăţi ale saşilor din Ardeal, Academia, Bucureşti, 1956, pp. 67-68
Radocsáy, Falkép, A Közepkori magyarorság táblakepéi, Budapesta, 1955, p.306
Roth, Viktor, Geschichte der deutschen Plastik in Siebenbürgen, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1906, pp. 24-25
Roth, Viktor, Siebenbürgische Altäre, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1916, pp. 75-80
Roth, Viktor, Geschichte der deutschen Baukunst in Siebenbürgen, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1905, p. 88, 108
Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Academia Română, Bucureşti, 1959, pp. 11-15, 105-nota 1, 327-330, 783
Velescu, Oliver, Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Meridiane, Bucureşti, 1964, pp. 21-30
Wagner, Ernst, Historische- Statistisches Orstnamenbuch für Siebenbürgen, Böhlau, Köln şi Viena, 1977, p. 358
Zimmerman, Franz şi Werner, Carl, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, Academia Română, Bucureşti, 1892, p. 528
Coverage
Secolul al XIII-lea, Ţara Bârsei, Judeţul Braşov
Still Image Item Type Metadata
Original Format
[no text]
Physical Dimensions
[no text]
Files
Citation
Vasile Drăguţ, “Biserica fortificată din Feldioara (Földvár, Marienburg,” Arhiva Dragut, accessed May 5, 2024, https://vasiledragut.omeka.net/items/show/4.