Biserica din Sântămărie-Orlea, hramul Sfânta Maria
Dublin Core
Title
Biserica din Sântămărie-Orlea, hramul Sfânta Maria
Subject
Biserica Sântămărie-Orlea, biserică reformată, stil romanic, Ţara Haţegului
Description
Biserica din Sântămărie-Orlea
Biserica Sântămărie-Orlea este o biserică reformată cu hramul Sfânta Maria, care se află în sudul Transilvaniei, în Hunedoara. Sântămărie-Orlea face parte dintre cele mai vechi monumente ale arhitecturii de zid româneşti din întreaga ţară, alături de Strei, Densuş şi Gurasada, fiind un prototip pentru bisericile hunedorene (1). Este construită cu ajutorul unui meşter străin, deşi majoritatea bisericilor aveau meşteri locali (2). Stilul gotic în Transilvania este introdus odată cu refacerea bisericii cisterciene de la Cârţa. Arhitectura gotică se răspândeşte, ajungând în secolul al XIII-lea şi la biserica-sală Sântămărie Orlea. Tot în această perioadă sunt construite catedralele de la Oradea şi de la Alba Iulia (3).
Datare: Istoricul şi datarea bisericii Sântămărie Orlea nu sunt păstrate. Există o inscripţie pe o pictură aflată pe tabla unui sfânt din altar, inscripţie publicată de Fr. Fl. Romer (4) cu textul “Sântulu Apostolu Mateiu”, în care sunt folosite caractere chirilice. Pictura este una bizantină, de secol al XIII-lea, aparţinând confesiunii ortodoxe - deşi Romer este de altă părere - , acest lucru rezultând din hainele sfinţilor luptători care corespund secolului amintit (5). Există şi diferite sgraffituri din anii 1603, 1619 şi 1629 şi numărul 1634 scris cu creta. În perioada în care Romer descifra aceste inscripţii, cea mai mare parte a picturii fusese îndepărtată de Comisia Monumentelor Istorice din Budapesta, în 1871 (6). Pe de altă parte, fraţii Müller, care văzuseră picturile înainte de îndepărtare, sunt de părere ca întregul monument şi frescele sale sunt de stil romanic, tocmai prin unele inscripţii desenate cu majuscule gotice de început de secol al XV-lea, cu textul în limba latină “Hic fuit Martinus frater Iohannis de alba ecclesia volgo holyczer 1484” (7).
Coexistenţa celor două tipuri de inscripţii, latine şi chirilice, e confirmată de Nicolae Iorga, iar dacă se discută prin intermediul acestora originea confesională a bisericii, rezultă ca ea aparţine cultului greco-ortodox, trecerea de la legea greceasca la cea latină fiind una des inatalnită în vremea domniilor lui Ludovic cel Mare şi a lui Sigismund, cei doi încercand să convertească Orientul la catolicism. Pe de altă parte, trecerea de la biserica latinilor în mâna ortodocşilor e exclusă, fiind inexplicabilă (8).
De altfel, pentru lămurirea originii şi datării bisericii, se poate apela şi la existenţa unei ruine din apropiere, un fost castel al familiei Kendeffy, familie care a deţinut satul Sântă-Mărie din 1447 şi căreia îi este atribuită ctitoria bisericii. Cîndeştii, mai târziu Kendeffy, s-au manifestat prin ctitorii, au oferit donaţii chiar şi mănăstirilor din Moldova. Atribuirea ctitoriei datează însă de înainte ca aceştia să ia în stăpânire satul, din perioada când erau doar cneji. Zidirea bisericii este datată de Vătăşianu în jurul anului 1272, în urma unor analogii între Sântămărie şi Catedrala de la Alba Iulia, şi remarcând existenţa ogivelor. În acelaşi timp, silueta zveltă şi sanctuarul pătrat boltit în cruce pe ogive, iluminat de o fereastră circulară polilobă, indică datarea monumentului: 1280 (9).
Plan: biserică-sală compusă din navă dreptunghiulară cu o absidă pătrată spre est şi turn clopotniţă de secţiune pătrată spre faţada de vest.
Elevaţie: Nava şi absida sunt acoperite la exterior cu pante juxtapuse, iniţial absida fiind acoperită de o singură pantă de la vest la est. Clopotniţa e acoperită cu o piramidă octogonală cu muchii care pornesc alternativ din colţurile zidurilor şi din vârfurile celor patru frontoane. Într-o fotografie realizată înainte de o restaurare se poate observa că muchiile porneau din vârfurile frontoanelor, piramida originală având doar patru laturi (10). Acest tip de acoperiş este unul renan, transmis Transilvaniei prin intermediul Ungariei (exemplu, biserica din Egregy) (11).
Nava centrală e acoperită cu tavan iar altarul e boltit cu o ogivă sprijinită pe colonete angajate cu baze simple şi capiteluri decorate plastic, azi acestea fiind tencuite. Capitelul din colţul de sud-est este asemănător unui capitel din faza a treia de construcţie de la Alba Iulia (12); încăperea de la parterul clopotniţei este şi cea prin care se realizează intrarea în pronaosul bisericii şi este acoperită cu scânduri. Pronaosul e acoperit de trei bolţi în cruce, sprijinite spre apus şi pe laturi pe pereţii exteriori iar spre răsărit pe doi stâlpi. Pronaosul se deschide spre navă în trei arcuri semicirculare. Deasupra navei se află o galerie cu parapet de lemn aşezată pe stâlpi octogonali cu capiteluri cubice. Stâlpii de zid dovedesc că tribuna a fost prevăzută încă de la început. Pavimentul tuturor încăperilor e realizat din lespezi pătrate de piatră (13).
Faţade: Nava şi absida au ziduri simple şi neprofilate. Iluminarea navei este realizată prin trei ferestre aşezate la sud, pe când altarul are pe fiecare din cele trei laturi o fereastră; ferestrele sunt simple, semicirculare şi modeste, la fel ca şi portiţa de pe peretele de miazăzi. Zidul sudic e străbătut de o uşă înconjurată de un chenar simplu, adâncit, care se termină în semicerc, iar deschizătura poartă lintou, rămânând astfel un câmp semicircular liber pe care se mai găsesc urme de pictură (14).
Clopotniţa este diferit articulată: între primul şi al doilea etaj despărţirea este realizată printr-un ciubuc simplu, rectangular, iar etajul al treilea e încoronat de un cordon în zig-zag de cărămidă care e întrerupt la colţuri. Frontoanele sunt accentuate printr-o încadrare de piatră de-a lungul laturilor, iar la colţurile de jos se află un burlan de piatră (15).
Pe latura vestică a clopotniţei există un portal compus dintr-o deschizătură dreptunghiulară şi un cadru semicircular. Deasupra arcului se află o piatră în formă de pajură sculptată cu două semipalmete de acant. Biserica Sântămărie Orlea are un singur portal decorativ spre exterior: în partea superioară are două arce semicirculare concentrice (formează arhivolta în retragere) aşzate pe două colonete cu bază atică. Capitelurile au două toruri si abac subţire. De-a lungul arcului exterior şi al pilaştrilor sunt înşiraţi butoni mărunţi. Biserica mai are un portal semicircular încadrând uşi rectangulare. La colţurile de sus uşile au umpluturi în formă de console, scobite semicircular, ce amintesc de arhitectura de piatră a stilului romanic târziu şi a goticului (16).
Portalurile semicirculare cu uşă rectangulară sunt des întâlnite în Evul Mediu, mai vechi în Orient, însă cu un rol redus, doar în Apus devenind o caracteristică a monumentelor. Porţile de la Sântămărie Orlea sunt în legătură cu arhitectura săsească (17).
La primul etaj, tot pe latura vestică a clopotniţei, există o fereastră cu arc frânt si muluri. Toate laturile celui de-al doilea etaj au ferestre înguste, semicirculare, bigeminate. Etajul al treilea, al clopotelor, are pe fiecare latură ferestre trigeminate semicirculare mai mari decât cele de la nivelul inferior. Colonetele care despart ferestrele au fusuri cilindrice, baze pătrate şi capiteluri cu relief plat. Frontoanele au câte o singură fereastră semicirculară (18).
Pictura: murală acoperă tinda, nava şi o fâşie largă pe peretele estic al absidei. Încăperile din clopotniţă, galerie şi absida sunt văruite cu alb. La realizarea picturii murale s-a apelat tot la meşteri străini, ca şi la Strei (19). Pictura bisericii reformate este una de sorginte bizantină, iar nava prezintă cel mai vechi ansamblu de pictură, datând din 1311, cu un decor specific coastei Dalmaţiei, pictura bizantino-balcanică fiind îmbogăţită de influenţe central-europene şi italiene. Aici îşi desfăşoară activitatea meşteri autohtoni (20).
Biserica Sântămărie-Orlea serveşte drept model celei din Strei, însă este comparabil mai elegantă, cu profile de piatră de calitate şi proporţii zvelte (21): arhitectură de biserică-sală, adică o construcţie cu o singură navă, cu un turn clopotniţă spre vest şi sanctuarul către Răsărit; ambele monumente sunt tăvănite.
(1) Vasile Drăguţ, Vechi monumente hunedorene, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 11.
(2) Virgil Vătăşianu, Biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara, Editura Cartea Romaneasca, Cluj, 1930.
(3) Dana Jenei, Pictura gotică murală din Transilvania, Noi Media Print, Bucureşti, 2007 p. 22.
(4) Fr. Fl. Romer, Regi Talkepek Magyarorszagon, p 129, 131, apud Vătăşianu, Virgil, Biserici, p. 7
(5) V. Vătăşianu, Biserici p. 10.
(6) V. Vătăşianu, Biserici, p. 10.
(7) Heinrich Müler; Friedrich Müler, “Archäologische Streifzüge durch Siebenbürgen”, Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde, Heft 2, 1881, pp. 279-320 apud V. Vătăşianu, Biserici, p. 10.
(8) Nicolae Iorga, Veche arta romaneasca in Tara lui Litovoiu, p. 3, apud Virgil Vătăşianu, Biserici, p. 10-11.
(9) Virgil Vătăşianu, în Istoria artei feudale în ţările române, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti, 1959, vol I, pp. 74-77, datează monumentul „după 1272”; Vasile Drăguţ, în Arta Gotică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979, p. 31, datează monumentul la 1280.
(10) Forster Gyula, Magyarország múemlékei, vol III, pag 263.
(11) Virgil Vătăşianu, Istoria, p. 75.
(12) Virgil Vătăşianu, Istoria, p. 76.
(13) V. Vătăşianu, Biserici, pp. 8-9.
(14) Virgil Vătăşianu, Biserici, p. 7.
(15) Virgil Vătăşianu, Istoria, p. 7.
(16) Vătăşianu afirmă că aceste umpluturi pot fi puse în legătură şi cu arhitectura de lemn, asemenea console fiind elemente ale uşilor de lemn; Virgil Vătăşianu, Biserici, pp. 116-117.
(17) Virgil Vătăşianu, Biserici, p 117.
(18) Virgil Vătăşianu, Biserici, p. 7.
(19) Şcoala de pictură hunedoreană are lucrări la Leşnic, Ribiţa, Crişcior. Vasile Drăguţ, Vechi monumente hunedorene, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 11.
(20) Meşterul Teofil la Streisângeorgiu, Mihul de la Crişul Alb la Râmeţ. Dana Jenei, Pictura gotică murală din Transilvania, Noi Media Print, Bucureşti, 2007 p. 15.
(21) Sântămărie-Orlea va servi pentru mult timp drept model pentru bisericile româneşti din Hunedoara (până în secolul al XV-lea); Vasile Drăguţ, Arta Gotică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979, p. 31.
Biserica Sântămărie-Orlea este o biserică reformată cu hramul Sfânta Maria, care se află în sudul Transilvaniei, în Hunedoara. Sântămărie-Orlea face parte dintre cele mai vechi monumente ale arhitecturii de zid româneşti din întreaga ţară, alături de Strei, Densuş şi Gurasada, fiind un prototip pentru bisericile hunedorene (1). Este construită cu ajutorul unui meşter străin, deşi majoritatea bisericilor aveau meşteri locali (2). Stilul gotic în Transilvania este introdus odată cu refacerea bisericii cisterciene de la Cârţa. Arhitectura gotică se răspândeşte, ajungând în secolul al XIII-lea şi la biserica-sală Sântămărie Orlea. Tot în această perioadă sunt construite catedralele de la Oradea şi de la Alba Iulia (3).
Datare: Istoricul şi datarea bisericii Sântămărie Orlea nu sunt păstrate. Există o inscripţie pe o pictură aflată pe tabla unui sfânt din altar, inscripţie publicată de Fr. Fl. Romer (4) cu textul “Sântulu Apostolu Mateiu”, în care sunt folosite caractere chirilice. Pictura este una bizantină, de secol al XIII-lea, aparţinând confesiunii ortodoxe - deşi Romer este de altă părere - , acest lucru rezultând din hainele sfinţilor luptători care corespund secolului amintit (5). Există şi diferite sgraffituri din anii 1603, 1619 şi 1629 şi numărul 1634 scris cu creta. În perioada în care Romer descifra aceste inscripţii, cea mai mare parte a picturii fusese îndepărtată de Comisia Monumentelor Istorice din Budapesta, în 1871 (6). Pe de altă parte, fraţii Müller, care văzuseră picturile înainte de îndepărtare, sunt de părere ca întregul monument şi frescele sale sunt de stil romanic, tocmai prin unele inscripţii desenate cu majuscule gotice de început de secol al XV-lea, cu textul în limba latină “Hic fuit Martinus frater Iohannis de alba ecclesia volgo holyczer 1484” (7).
Coexistenţa celor două tipuri de inscripţii, latine şi chirilice, e confirmată de Nicolae Iorga, iar dacă se discută prin intermediul acestora originea confesională a bisericii, rezultă ca ea aparţine cultului greco-ortodox, trecerea de la legea greceasca la cea latină fiind una des inatalnită în vremea domniilor lui Ludovic cel Mare şi a lui Sigismund, cei doi încercand să convertească Orientul la catolicism. Pe de altă parte, trecerea de la biserica latinilor în mâna ortodocşilor e exclusă, fiind inexplicabilă (8).
De altfel, pentru lămurirea originii şi datării bisericii, se poate apela şi la existenţa unei ruine din apropiere, un fost castel al familiei Kendeffy, familie care a deţinut satul Sântă-Mărie din 1447 şi căreia îi este atribuită ctitoria bisericii. Cîndeştii, mai târziu Kendeffy, s-au manifestat prin ctitorii, au oferit donaţii chiar şi mănăstirilor din Moldova. Atribuirea ctitoriei datează însă de înainte ca aceştia să ia în stăpânire satul, din perioada când erau doar cneji. Zidirea bisericii este datată de Vătăşianu în jurul anului 1272, în urma unor analogii între Sântămărie şi Catedrala de la Alba Iulia, şi remarcând existenţa ogivelor. În acelaşi timp, silueta zveltă şi sanctuarul pătrat boltit în cruce pe ogive, iluminat de o fereastră circulară polilobă, indică datarea monumentului: 1280 (9).
Plan: biserică-sală compusă din navă dreptunghiulară cu o absidă pătrată spre est şi turn clopotniţă de secţiune pătrată spre faţada de vest.
Elevaţie: Nava şi absida sunt acoperite la exterior cu pante juxtapuse, iniţial absida fiind acoperită de o singură pantă de la vest la est. Clopotniţa e acoperită cu o piramidă octogonală cu muchii care pornesc alternativ din colţurile zidurilor şi din vârfurile celor patru frontoane. Într-o fotografie realizată înainte de o restaurare se poate observa că muchiile porneau din vârfurile frontoanelor, piramida originală având doar patru laturi (10). Acest tip de acoperiş este unul renan, transmis Transilvaniei prin intermediul Ungariei (exemplu, biserica din Egregy) (11).
Nava centrală e acoperită cu tavan iar altarul e boltit cu o ogivă sprijinită pe colonete angajate cu baze simple şi capiteluri decorate plastic, azi acestea fiind tencuite. Capitelul din colţul de sud-est este asemănător unui capitel din faza a treia de construcţie de la Alba Iulia (12); încăperea de la parterul clopotniţei este şi cea prin care se realizează intrarea în pronaosul bisericii şi este acoperită cu scânduri. Pronaosul e acoperit de trei bolţi în cruce, sprijinite spre apus şi pe laturi pe pereţii exteriori iar spre răsărit pe doi stâlpi. Pronaosul se deschide spre navă în trei arcuri semicirculare. Deasupra navei se află o galerie cu parapet de lemn aşezată pe stâlpi octogonali cu capiteluri cubice. Stâlpii de zid dovedesc că tribuna a fost prevăzută încă de la început. Pavimentul tuturor încăperilor e realizat din lespezi pătrate de piatră (13).
Faţade: Nava şi absida au ziduri simple şi neprofilate. Iluminarea navei este realizată prin trei ferestre aşezate la sud, pe când altarul are pe fiecare din cele trei laturi o fereastră; ferestrele sunt simple, semicirculare şi modeste, la fel ca şi portiţa de pe peretele de miazăzi. Zidul sudic e străbătut de o uşă înconjurată de un chenar simplu, adâncit, care se termină în semicerc, iar deschizătura poartă lintou, rămânând astfel un câmp semicircular liber pe care se mai găsesc urme de pictură (14).
Clopotniţa este diferit articulată: între primul şi al doilea etaj despărţirea este realizată printr-un ciubuc simplu, rectangular, iar etajul al treilea e încoronat de un cordon în zig-zag de cărămidă care e întrerupt la colţuri. Frontoanele sunt accentuate printr-o încadrare de piatră de-a lungul laturilor, iar la colţurile de jos se află un burlan de piatră (15).
Pe latura vestică a clopotniţei există un portal compus dintr-o deschizătură dreptunghiulară şi un cadru semicircular. Deasupra arcului se află o piatră în formă de pajură sculptată cu două semipalmete de acant. Biserica Sântămărie Orlea are un singur portal decorativ spre exterior: în partea superioară are două arce semicirculare concentrice (formează arhivolta în retragere) aşzate pe două colonete cu bază atică. Capitelurile au două toruri si abac subţire. De-a lungul arcului exterior şi al pilaştrilor sunt înşiraţi butoni mărunţi. Biserica mai are un portal semicircular încadrând uşi rectangulare. La colţurile de sus uşile au umpluturi în formă de console, scobite semicircular, ce amintesc de arhitectura de piatră a stilului romanic târziu şi a goticului (16).
Portalurile semicirculare cu uşă rectangulară sunt des întâlnite în Evul Mediu, mai vechi în Orient, însă cu un rol redus, doar în Apus devenind o caracteristică a monumentelor. Porţile de la Sântămărie Orlea sunt în legătură cu arhitectura săsească (17).
La primul etaj, tot pe latura vestică a clopotniţei, există o fereastră cu arc frânt si muluri. Toate laturile celui de-al doilea etaj au ferestre înguste, semicirculare, bigeminate. Etajul al treilea, al clopotelor, are pe fiecare latură ferestre trigeminate semicirculare mai mari decât cele de la nivelul inferior. Colonetele care despart ferestrele au fusuri cilindrice, baze pătrate şi capiteluri cu relief plat. Frontoanele au câte o singură fereastră semicirculară (18).
Pictura: murală acoperă tinda, nava şi o fâşie largă pe peretele estic al absidei. Încăperile din clopotniţă, galerie şi absida sunt văruite cu alb. La realizarea picturii murale s-a apelat tot la meşteri străini, ca şi la Strei (19). Pictura bisericii reformate este una de sorginte bizantină, iar nava prezintă cel mai vechi ansamblu de pictură, datând din 1311, cu un decor specific coastei Dalmaţiei, pictura bizantino-balcanică fiind îmbogăţită de influenţe central-europene şi italiene. Aici îşi desfăşoară activitatea meşteri autohtoni (20).
Biserica Sântămărie-Orlea serveşte drept model celei din Strei, însă este comparabil mai elegantă, cu profile de piatră de calitate şi proporţii zvelte (21): arhitectură de biserică-sală, adică o construcţie cu o singură navă, cu un turn clopotniţă spre vest şi sanctuarul către Răsărit; ambele monumente sunt tăvănite.
(1) Vasile Drăguţ, Vechi monumente hunedorene, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 11.
(2) Virgil Vătăşianu, Biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara, Editura Cartea Romaneasca, Cluj, 1930.
(3) Dana Jenei, Pictura gotică murală din Transilvania, Noi Media Print, Bucureşti, 2007 p. 22.
(4) Fr. Fl. Romer, Regi Talkepek Magyarorszagon, p 129, 131, apud Vătăşianu, Virgil, Biserici, p. 7
(5) V. Vătăşianu, Biserici p. 10.
(6) V. Vătăşianu, Biserici, p. 10.
(7) Heinrich Müler; Friedrich Müler, “Archäologische Streifzüge durch Siebenbürgen”, Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde, Heft 2, 1881, pp. 279-320 apud V. Vătăşianu, Biserici, p. 10.
(8) Nicolae Iorga, Veche arta romaneasca in Tara lui Litovoiu, p. 3, apud Virgil Vătăşianu, Biserici, p. 10-11.
(9) Virgil Vătăşianu, în Istoria artei feudale în ţările române, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti, 1959, vol I, pp. 74-77, datează monumentul „după 1272”; Vasile Drăguţ, în Arta Gotică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979, p. 31, datează monumentul la 1280.
(10) Forster Gyula, Magyarország múemlékei, vol III, pag 263.
(11) Virgil Vătăşianu, Istoria, p. 75.
(12) Virgil Vătăşianu, Istoria, p. 76.
(13) V. Vătăşianu, Biserici, pp. 8-9.
(14) Virgil Vătăşianu, Biserici, p. 7.
(15) Virgil Vătăşianu, Istoria, p. 7.
(16) Vătăşianu afirmă că aceste umpluturi pot fi puse în legătură şi cu arhitectura de lemn, asemenea console fiind elemente ale uşilor de lemn; Virgil Vătăşianu, Biserici, pp. 116-117.
(17) Virgil Vătăşianu, Biserici, p 117.
(18) Virgil Vătăşianu, Biserici, p. 7.
(19) Şcoala de pictură hunedoreană are lucrări la Leşnic, Ribiţa, Crişcior. Vasile Drăguţ, Vechi monumente hunedorene, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 11.
(20) Meşterul Teofil la Streisângeorgiu, Mihul de la Crişul Alb la Râmeţ. Dana Jenei, Pictura gotică murală din Transilvania, Noi Media Print, Bucureşti, 2007 p. 15.
(21) Sântămărie-Orlea va servi pentru mult timp drept model pentru bisericile româneşti din Hunedoara (până în secolul al XV-lea); Vasile Drăguţ, Arta Gotică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979, p. 31.
Creator
Vasile Drăguţ
Source
Arhiva Drăguţ
Publisher
ITA
Date
-
Contributor
Manolache Madalina
Rights
UNARTE
Relation
-
Format
[no text]
Language
Română
Type
arhivă
Identifier
[no text]
Coverage
Secolul al XIII-lea, Ţara Haţegului.
Files
Citation
Vasile Drăguţ, “Biserica din Sântămărie-Orlea, hramul Sfânta Maria,” Arhiva Dragut, accessed April 23, 2024, https://vasiledragut.omeka.net/items/show/6.